Sunday, December 8, 2019

Prajitura inghetata falsa cu frisca

Ingrediente

  • Blat:
  • 7 ouă
  • 6 linguri de făină,
  • 2 linguri de cacao,
  • 7 linguri de zahăr
  • un praf de copt.
  • făina se amestecă cu cacaua și cu praful de copt.

Mod de preparare

Albușurile se bat spumă, se adaugă zahărul și se mai bat 5 minute să se topească zahărul, se adaugă gălbenușurile frecate puțin, se adaugă cîte o lingură din făina amestecata cu cacao și praful de copt pînă o terminăm, amestecand mereu prin răsturnare ca să nu se formeze cocoloașe, compoziția se toarnă într-o tavă tapetată cu hîrtie de copt sau unsă cu puțin ulei și tapetată cu puțină făină, se introduce în cuptorul încălzit și se coace la foc potrivit adică la 150 grade C, 30 de minute.

Crema: Într-o cratiță punem 4 gălbenușuri cu 150 g zahăr praf se bat 4 - 5 minute să se topească zahărul, se adaugă 2 linguri de făină, 200 ml de lapte și 2 plicuri de zahăr vanilat sau puțină esență de vanilie, se pune cratița pe aburi și se amestecă continu de preferință cu o lingură de lemn să nu se lege de fundul cratiței pană se îngroașă ca și o smantană foarte groasă, se ia cratița de pe aburi si se lasă la răcit. Cand crema este rece de tot, se adaugă un pachet de unt și se amestecă bine cu o lingură de lemn sau cu mixerul, crema se întinde uniform peste blat, deasupra peste cremă se pune frișcă, eu prepar frișca din Praf de spumă pentru deserturi cu gust de frișcă, modul de preparare este pe spatele plicului, pentru o prăjitură se folosește doar un pic, deasupra se poate pune bomboanele sau ciocolată rasă.

No comments:

Post a Comment